Mia Farrow și-a oferit libertatea în schimbul unui prizonier important din Darfur

Mia Farrow și-a oferit libertatea în schimbul unui prizonier important din Darfur
Actrița americană Mia Farrow și-a oferit libertatea în schimbul eliberării unei importante personalități din Darfur, ținut prizonier de 13 luni, într-o scrisoare adresată președintelui sudanez Omar Hassan al-Bashir, transmite Reuters.
Publicat: 15/02/2012, 10:04
Actualizat: 25/03/2012, 19:20

Actrița americană Mia Farrow și-a oferit libertatea în schimbul eliberării unei importante personalități din Darfur, ținut prizonier de 13 luni, într-o scrisoare adresată președintelui sudanez Omar Hassan al-Bashir, transmite Reuters.

Suleiman Jamous, coordonator în cadrul Armatei pentru eliberarea Sudanului (SLA), este reținut într-un spital al ONU din Kordofan, în apropiere de Darfur, de când Națiunile Unite l-au mutat ilegal în acest loc, anul trecut.

Jamous are nevoie de o biopsie stomacală, procedură medicală care nu poate fi efectuată în acest spital. Administrația de la Khartum a declarat că dacă Jamous va părăsi acest spital va fi arestat, dar că este dispusă să negocieze asupra condițiilor sale de eliberare.

"Înainte de reținerea sa, Jamous a jucat un rol crucial în aducerea SLA la masa de negocieri și a luptat pentru reconcilierea dintre organizație și facțiunile sale rivale", a scris Farrow în scrisoarea adresată președintelui sudanez.

"Îmi ofer libertatea în schimbul eliberării lui Jamous, pentru că acesta este important pentru civilii din Darfur și pentru că sunt convinsă că acesta își va concentra energia asupra instaurării păcii și dreptății la care speră și este îndreptățit poporul sudanez", continuă actrița.

Farrow, care a fost căsătorită cu cântărețul Frank Sinatra, este ambasador al bunăvoinței din partea UNICEF și a vizitat regiunea Darfur de două ori. Actrița are 15 copii, dintre care 11 sunt adoptați.

Conflictul care durează de peste patru ani în regiunea Darfur, din vestul Sudanului, a provocat moartea a aproximativ 200.000 de persoane, potrivit ONU, cifră contestată de Sudan care vorbește de doar 9.000 de morți. Peste două milioane de sudanezi se află în prezent în taberele de refugiați situate în afara granițelor Sudanului.(Mediafax)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ultimele ore din viața unui condamnat la moarte. David susține de peste un deceniu că...
Mesajul de adio lăsat de Anca Molnar, chiar înainte să moară. „Am...”
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public...
Cazul ciudat al băiatului de 6 ani dispărut în ziua în care mama lui a...
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de...
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Toni Greblă, reacţie după ce Clotilde Armand i-a făcut plângere penală. Ce spune preşedintele AEP...
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Mesajele înduioșătoare dintre Anca Molnar și soțul ei, înainte ca make-up artista să fie învinsă...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ești obligat să acorzi prioritate dacă faci stânga și ai verde la semafor?
În ultimul an, aproape 11.000 de români au intrat în clubul bogaţilor. Numărul românilor bogaţi...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Monica Pop, în stare de șoc. Cea mai grea clipă: Probabil va muri până dimineață
Desert ideal pentru caniculă. Te răcorește instantaneu
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Dinu Maxer a cerut-o în căsătorie pe Magdalena Chihaia într-un cadru de vis
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Laboratoarele de microbiologie din România ar putea beneficia de 22 de milioane de euro. Care...
×